Daily Archives: 15 martie 2010

România

România se numeşte ţara mea şi limba romană este limba pe care o vorbeşte obligatoriu fiecare cetăţean al acestei ţări indiferent de naţionalitate.Şi cred că ar fi foarte bine să nu o vorbească nici cu vreun accent,fiindcă,după părerea mea,cine vorbeşte limba ţării, al cărui cetăţean este, cu accent, este ridicol.Mai ales dacă este şi demnitar al statului.

Acum,nu numai că stalcesc intenţionat(să nu-mi spuneţi mie că n-ar putea vorbi corect) limba romană dar vor legiferarea abandonării ei în documentaţia oficială a anumitor judeţe ale ţării.Ştiu ei că se poate,ce nu se poate în România de astazi ?Întâi se aplică fără lege şi apoi după câtva timp se explică aşa: „cum?că deja noi asta aplicăm demult…acum numa’să mai legiferăm trebe”

Urăsc această perioadă prin care trece România,perioadă în care conducătorii n-au nicio treabă cu legile(doar că vor să le modifice-Constituţia,de exemplu) ei fac şi desfac după bunul lor plac iar udemeristii,oportunişti ,ca de douăzeci de ani încoace, nu pierd ocazia să-şi pună în aplicare planurile la care visează .

Mă întreb dacă în New Orleans se scriu documentele oficiale şi în limba majorităţii populaţiei locale,adică în spaniolă?În ce lume trăim?Cât să mai îndurăm în propria noastră ţară să fim minoritari?Şi badjocoriti.Şi neluaţi în seamă.Şi furaţi.Şi prostiţi.Cât?????

O bucurie tot am avut astăzi când am văzut,în direct,cum reprezentanţii PNL ,la consultări cu preşedintele ţării, au ieşit primii după numai un sfert de ceas.Bravo domnule Crin Antonescu!

Am plâns de emoţie şi de bucurie că nu ne lăsaţi să ne badjocoreasca nişte fripturişti.Sper sa se legifereze asta;pleci din partid,pleci si din parlamant si lasi loc liber pentru alt ales.Asa este corect.

Şi iată că imediat iese şi dl. Ponta cu delegaţia PSD şi apoi şi delegaţia PC.

Aşa trebuie.Reprezentaţi-ne şi dincolo de campania electorală.Când mă gândesc cu cât suflet l-am susţinut pe dl Crin Antonescu la preşedinţie….!Merit şi eu să mă simt ocrotită de cineva care-mi reprezintă interesele şi demnitatea acolo sus, în forul suprem.

Răsadurile de roşii,ardei şi petunii

Avem zilnic o perioada cu soare ceea ce ma bucura nu numai pe mine ci si pe ele,pe rasaduri.Le aerisesc zilnic.Nu le ud decat foarte rar si cateodata pe frunze.Si  cresc deja cel de-al doilea rand de frunze.Secretul este lumina,lumina si iarasi lumina.Fiindca lumina solara nu lasa fungiile(ciupercile) sa se dezvolte.Daca le dam apa multa ele cresc si se lungesc,deci le tinem scurte cu apa mai putina.

Cum verificam daca este apa la radacini?Cu un bat uscat.Cand il scoatem din pamant si este tot uscat atunci udam,dar nu mult,putin,pe rand,la radacini.Daca batul iese umed lasam asa,nu mai udam si daca la suprafata pare pamantul uscat.Aceste masuri sunt necesare pentru a impiedica dezvoltarea fungiilor si astfel nu mai trebuie sa stropim cu fungicide.Eu le-am stropit la inceput,cand au rasarit.De frica,normal…si era asa vreme inchisa afara tocmai cand au rasarit rosiile.

Acum arata bine.

Astea sunt rosiile.Cand pe Read more »

Însămânţările de primăvară

Incepe a doua perioada de insamantari a rasadurilor.Voi explica inca o data cum procedez eu si Slava Domnului ,anul acesta nu am avut necaz cu caderea rasadului.Umiditate potrivita,asta-i secretul.

Am umplut pana la treisferturi cutiile cu pamant amestecat cu mranita si l-am udat cu apa calduta de la robinet cu stropitoarea din dop perforat  de pet.

Am luat semintele in mana dreapta si Read more »