Cârnați de casă

UPDATE LA 14 DEC.2012: ca sa fie buni carnatii puneti, 1/3 din cantitatea de material, slanina. Deci la 9 kg de carne sa fie 3 kg de slanina care se toaca impreuna cu carnea. Eu nu am pus si mi-au iesit foarte tari, seci si nu s-au uscat frumos asa ca i-am prajit  la borcane si altii la congelator.

am updatat fiindca postarea asta este foarte citita in aceasta perioada.

Din lipsa de activitate practica m-am gandit sa fac niste carnati. Si niste jumari (pe care deja le-am pus la congelator pentru altadata ). Am cumparat 10 kg de carne (o pulpa si jumatate de porc si „cazatura” ), mi-a  tocat-o acolo si eu doar am curatit usturoiul, 30 g /kg de carne, l-am zdrobit si pus in apa calda sa stea doua ore, am pregatit 100 g de piper negru macinat  si tot atata sare pe care am dizolvat-o in apa calduta. Boia nu pun fiindca la fript ramane in ulei toata boiaua si nici gustul acrisor,  de la boia,  nu-mi place. Nici alte condimente nu punem in ei ca asa se faceau carnatii la mama acasa, banateneste. Acum asteptam vreo doua ore sa-si traga apa ( fiarta si racita) puterea din usturoi si apoi incepem, adica el ( ca eu ii sterg sudoarea de pe frunte ), sa-i framantam. Voi strecura usturoiul si partea solida nu o folosesc la carnati, poate fac din ea un sos de usturoi.

Noi nu am mai facut carnati de cativa ani buni, de cand nu mai taiem porc, fiindca se zice ca nu-i bun de mancat la batranete din cauza colesterolului si a tensiunii arteriale. Pai, cum? Credeti ca daca nu am taiat porc nici nu am mancat? Am cumparat la greu carne de porc sub forma de muschiuleti si cotlet, tocata pentru sarmale si chiftele, ciolan pentru varza si fasole, ma rog, tot porcul este pasarea cea mai gustoasa. Atunci, m-am gandit eu, daca tot cumpar de la altii produse de porc de ce sa nu-mi fac eu produsele mele in care stiu ce bag fara sa scrie pe eticheta. Asa ca, poate, o sa cumpar si organe si cap pentru caltabos si toba si gata buna!

Noi nu suntem olteni, adica nu mancam porcul intr-o  luna, ci suntem mai grijulii, il pregatim in asa fel ca sa fie si la vara, ca-s mai multe marti decat carnati. Ba, ca sa-mi amintesc de vremuri de demult o sa pun si carne la borcane, sa fie pentru atunci cand muncind in gradina, vin obosita, de-abia imi trag sufletul si nu mai am chef sa fac de mancare, doar scot din borcan carne si carnati langa o garnitura de mazare/fasole verde/piure, etc. Pai, nu!

Maretialul in care ii vom trage este cam subred, noroc ca am luat doua cutii si poate scot cativa si mai lungi,  insa as vrea sa-i fac asa cum se gasesc de cumparat, cam de 20 cm si apoi rasucesc matul .

Jumarile le-am lasat sa se rumeneasca (nu-mi plac cele albe), insa, cu grija sa nu se prinda, sa nu se arda partea prinsa pe fundul oalei ( deci, la inceput am pus sub oala cu fundul gros o plita, am amestecat aproape incontinuu pana si-au lasat ele untura, apoi am luat plita si tot timpul am amestecat din doua in doua minute, pana cand untura s-a vazut in oala) si nici sa nu se coloreze untura, sa fie incolora pana la sfarsit, apoi le storc cu presa aceea de pe vremuri si ies crocante . Le sarez putin calde si cand s-au racit le-am pus in cutii ermetic inchise si in pungi la congelator. Astfel, ele raman asa crocante cand se dezgheta. Daca le lasam in camara, cum este umezeala de afara,  s-ar fi inmuiat, s-ar fi facut cauciucate si asa, am horatat sa le pastrez in congelator.

Acum ma gandesc ca am vazut undeva ficat de porc foarte frumos la culoare si voi face ori pate de ficat, ori caltabos, daca gasesc si alte produse de-ale porcului proaspete si cum imi place mie.

64 Responses to Cârnați de casă

Dă-i un răspuns lui Elisa Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.