Unde as putea sa-mi acopar tacerea, sa uit de efemer, sa ma confund cu vesnicia, sa ma compar cu grandoarea, sa proslavesc natura si sa fiu mai aproape de El, Atotputernicul? Unde as putea sa plang fara sa fiu vazuta, sa ma ascund fara sa fiu cautata, sa sufar fara sa ating suflete, sa ma simt mica si neajutorata, insignifianta si efemera, o picatura de ceva, care de cele mai multe ori imi da impresia ca e nimic.
Afara straluceste soarele si mie mi-e frig, un frig de moarte, de durere, adanc pana-n maduva oaselor. Afara e frumos, dar in sufletul meu e ceata, doar stancile cele vesnice se contureaza dand forme si in mine, doar maretia din imagini ma completeaza acum, doar ea se potriveste acum cu zero + infinit = infinit. Mai trebuie sa spun cat de trista sunt??
http://elisagradinameadevis.blogspot.ro/2008/05/grand-canyon-al-fluviului-colorado.html
) si rasfoiesc 
