Category Archives: Romania

Alegeri 2016

Mă uit înapoi chiar din 1989 încoace și ce văd este o retrospectivă.La revoluție s-a vehiculat sloganul”jos ceaușescu” până în 22 dec. și apoi s-a încercat „jos comunismul” după care dl. Iliescu a emanat” un comunism cu față umană”.

A fost marea șansa-precum marea schismă-la alegerile din ’92. S-au prezentat în fața noastră doi domni care știau ce este democrația și unu care o mima. Voi pe cine ați ales atunci? Normal, pe ăla mai frumos la…zâmbet și nu că era frumos, ci că era confortabil pentru voi o schimbare mai mică. Băăăi…ce ne facem dacă nu ne place cum va fi cu ăștia democrați adevărați? hai să nu fie prea mare schimbarea. Și schimbarea nu a fost prea mare, a fost suportabilă. pentru cine? pentru cei care nu au murit atunci, pentru cei care nu au manifestat atunci, pentru cei care nu au fost schingiuiți de „mineri”, pentru noi, „astialanti” a fost ok. Eram tineri (așa cum și voi sunteți astăzi), ne-am continuat viețile și am suportat consecințele schimbării.

Din greșeala aceea rezultă toate cele ce s-au întâmplat în cei 25 de ani. Ați vrut atunci comunismul lui Iliescu, îl aveți și acum, fiindcă, din toate grupările politice care ne-au dat impresia de pluralism politic, din toate a rămas doar una care se tot fărâmița pentru că șefia trebuia multiplicată. Și pentru că democrația pluripartinică trebuia mimată.

Rețineți, oameni buni, toți, dar absolut toți (hai, cu mici excepții) care au rămas ca grupare politică au la bază FSN al lui Iliescu.

De aia spune lumea că „toți sunt la fel”, de aia nu se duc tinerii la vot, de aia avem aceeași clasă politică în continuare. Nu ați ales riscul în ’92, acum aveți aceste consecințe.

E atât de simplu de înțeles; lumea se întreabă de ce nu apar alți oameni care să ne reprezinte? De ce? Pentru că acei alții nu au avut ce căuta în grupările rămase pe scena politică după desființarea pluralismului politic.Nu s-ar fi regăsit nicăieri printre cei de aceeași factură și fiindcă au vazut cât de tari au fost fesenistii lu’Iliescu astfel ca au rămas doar ei, fărâmițați, așa cum am zis, pentru a fi mai mulți șefi, că doar șefii au șanse , șefii partidelor.

Posibil că și dacă altcineva ar fi fost președintele dintâi al României Libere să fim fost împinși spre NATO, spre UE, dar poate că ceilalți, cei care nu au avut șansa să ne arate, ar fi avut o poziție fermă în privința privatizării întregii economii existente. Poate că din privatizare se făceau autostrăzi și din legi respectate se încasau bani la bugetul țării și după privatizare nu s-ar fi lichidat și vândut la fier vechi.

Eu nu-s omul trecutului, fac azi o excepție și mă gândesc „cum era dacă…”

De ce am rămas inerți când ne spuneau miniștrii că UE cere să privatizăm una și alta? Eu mă întrebam și atunci de ce e permis ca banii obținuți din privatizarea băncilor, combinatelor, uzinelor și fabricilor să între în bugetul din care guvernele plăteau salarii și pensii? Ziceam atunci, e ca și când eu îmi vând căsuța mea cea mică și în loc să-mi fac alta mai confortabilă, pap banii pe la magazine, în călătorii și apoi ajung pe stradă. Așa este acum România: o țara care din vânzarea economiei care era foarte bună a ajuns pe străzile Europei.

Cum de nu s-au gândit cei care au semnat lichidarea României, că pleacă lumea din țara, că trebuie să se împrumute ca să plătească pensii, că neavând locuri de muncă ci doar birocrație, nici bani la buget nu vor fi si că țara se duce de râpa?!

Am pierdut o mare șansă în ’92, acum, hai să reparăm greșeala.

La pensie

Vremea pesnsiei este ceva ce eu mi-am dorit mai mult decat terminarea facultatii si incadrarea in munca la un liceu nou construit dupa regulile constructiei socialismului; chimie, combinat chimic si apoi liceu industrial de chimie. Si nu am fost repartizata fortat, eu mi-am ales dintr-o gama destul de vasta de posturi in invatamant si in industrie. De fapt, de mai inainte , am inceput sa aleg, sa fac ce vreau fara sa-mi manifest nesupunerea ci sa fac in asa fel incat ceea ce mi s-a cerut sa mi se potriveasca mie sau, altfel spus, sa mi se ceara doar ceea ce eu voiam sa fac.

Dar nu despre asta vreau sa scriu eu acum, vreau sa scriu, asa cum zice prima fraza, ca mi-am dorit sa intru in pensie la termen, adica 57 si trei luni, fiindca aveam oportunitatea de a calatori peste ocean, de a vedea si altfel de lume, de a vedea cum se traieste in State , de a face altceva, complet altceva decat facusem pana atunci zi de zi. Si m-am bucurat.

M-am bucurat cand am iesit (zic pentru prima data asa) la pensie si fiindca, eu spirit liber si independent, ieseam complet dintr-un program cu zile ore minute si secunde si intram intr-o libertate de genul”fac ce vreau eu si cand vreau eu”. Asa ca, drept paranteza, cand am fost cauatata sa suplinesc o colega vreo sase luni am raspuns categoric ca nu este in sfera mea de dorinti, iar cand am fost cautata sa pregatesc pentru facultate cu ore particulare am raspuns categoric nu, nu ma mai ocup. Si asta dupa multi ani de cand rupsesem legatura cu scoala si programul meu de profesor.

Un episod dragut care mi-a dat de gandit, de fapt sunt doua episoade din astea, cand mi-a venit sa scriu pe blog lectii de fizica sumare, sintetico-analitic, despre cum se poate vedea si frumos invatarea materiei mele. Asa am sintetizat tot ce aveam de spus despre subiect in sase lectii ( Ne place fizica se numeste categoria de pe blog unde se gasesc acestea). Si alt episod care mi-a mai amintit de profesia mea este unul cam asa: imi zice sotul meu ca vine la noi un coleg de-al lui ca sa-i rezolv eu testul de fizica pe care o sa-l dea ginerele lui (!)  ca sa-si incheie nu stiu ce cursuri care cursuri ii erau necesare pentru o incadrare in munca. Trecand peste  actul de binefacere pentru omul necajit cu un copil mic care mai si trebuie sa dea examene la fizica, am ramas tablou cand am realizat ca sotul meu ma anunta asta, asa…normal, ca si cand mi-ar fi spus sa pregatesc ceva de mancare ca are el un invitat la masa. Nu-mi venea sa cred ca el si-a asumat asta in numele meu, el care stia cata lume am refuzat de cate ori am fost cautata sa dau lectii, el care stie ca nu m-am mai atins de fizica de peste zece ani, el care stie cat de drag imi era si cat de brusc am intrerupt si m-am regasit in cu totul alte preocupari.

Normal ca a urmat o cearta ca la carte din care a rezultat concluzia ca si el stie fizica ca doar de la mine o invatase asa ca sa-i rezolve el testul si gata buna. Si asa a fost. De bun simt, fata de colegul lui, am stat la masa cu ei ca sa supervizez raspunsurile. Credeti ca se uita prima dragoste? Ei, nu, nici chiar asa, nu am avut orgasm, dar am simtit inca o data (daca mai era nevoie) cata pasiune am avut eu pentru meseria mea si cat de frumoasa este fizica si cata placere furnizeaza frumusetea ei. Acesta a fost si ultimul episod cand eu am mai avut contact mental cu fizica.

Intre timp, de atunci, din 200? de cand m-am pensinat am avut o viata minunata, de nedescris, splendida, plina de surprize, de neprevazut, de bucurii neasteptate si asteptate, de tot ceea ce isi poate dori cineva. Cineva ca mine, fireste. Am calatorit in Vest si in Est, am zburat cu avioane, am cascat ochii prin aeroporturi (se poate citi la categoria Australia de pe blog), am avut emotii necunoscute pana atunci, am simtit inertia in spatele meu cand ma presa accelerat spatarul fotoliului din avion la decolare si pocnetele urechilor la coborare brusca in avioanele mici de ruta Munich-Sibiu de exemplu.

Am vazut lumea sau o mica parte din ea si fiecare reintoarcere era ca o prelungire in fericire, pe chip ramanandu-mi zambetul proverbial cu care te intampina fiecare om cu care te intalnesti oriunde. Da, nu-i doar proverbial, este chiar adevarat. Lumea civilizata, dragilor, are alta culoare, alt miros, alt gust, are zambet in loc de incruntare, are umor in loc de nervi, are destindere in loc de stres, are tot ce nu se gaseste pe plaiuri mioritice. Si pentru asta, pentru ca am avut ocazia sa simt, vad, aud si inteleg toate astea ii multumesc nepoatei mele Simona din California si fiului meu Cosmin din Australia de Vest. Daca ei nu erau acolo, toate astea ale mele nu erau nici in visuri. Multumesc dragii mei si va sunt recunoscatoare ca m-ati chemat la voi de fiecare data.

Apoi am devenit bunici si am cunoscut cea mai extraordinara fiinta din lume pentru noi, Lara Nicole. O minune care ne umple, da, ne umple pensia cu bucurii saptamanal. Daca as aduna bucuriile pe care ni le-a facut nepotica noastra in acesti cinci ani ai ei as ajunge pana la stele si inapoi de cateva ori inconjurand toate sistemele solare din Univers si inca o data. Si, pentru ca eu sunt o persoana care se focuseaza pe ceva anume, nici nu stiu cum gestionam bucuriile astea daca se intamplau inainte de pensie. Timpul potrivit cu bucuria potrivita.

Sa nu trebuiasca sa te trezesti la o ora anume zilnic este o binecuvantare. Sa nu ai un program de-a lungul unei zile, este o minune pentru mine. Sa fac ce vreau si cand vreau si sa nu stiu nici ce pensie am si nici cand se termina si nici daca s-a terminat si sa  nu ma intereseze daca ceva s-a scumpit sau s-a ieftinit, sa-mi duc zilele in afara stresului creat de bani (si asta  nu fiindca am multi) fiindca asa sunt eu, banii nu sunt stapanii mei (of, dar cand ii aud si azi pe multi ca au milioane in loc de sute…..eh, m-am obisnuit si inteleg ca aceia niciodata nu vor zice altfel), iar eu, ma rog, nu vreau sa supar pe nimeni dintre cei care m-au intrebat „la ce imi ajuta matematica si fizica sa le  invat?”, le spun doar ca acesta este un secret, un mare secret si de care profita doar cei care au putut invata.

Este o fericire sa fii la pensie. Dar asta cu o conditie: sa nu stai toata ziua si noaptea cu ochii’n ecrane de tv si de laptop, sa nu-ti pese de starea jalnica in care ne-au adus(la nivel de oras) conducatorii, sa ai dexteritatea sa-ti ocupi timpul cu altceva decat cu lene, sa te poti gandi si la altii carora, daca ai posibilitatea, sa le faci bine, sa simti satisfactii cand dai si nu numai cand primesti, sa fii sanatos  cat de cat. Sa-ti umpli timpul cu ceea ce te linisteste, te incanta, te bucura, te inspira, te motiveaza si te face sa te simti bine.

Sunt pensionara si nu ma plang, nu ma vaet, nu sunt inregimentata politic, ba, de curand, nu mai fac parte nici din electorat. Este minunat sa fii pensionar!

Era in 2011; nu, că trebuie să cititi tot

Un comentariu la o postare despre pensii si contribuabili  http://www.cuelisa.com/2011/11/10/despre-pensie/

Buna ziua,

Cred ca v-am descoperit acum un an si am citit, cand am apucat, paginile dvs despre agricultura.
Am ales postarile care abordau subiectele pe care le consideram eu utile si interesante pentru mine.

Nu v-am multumit niciodata pentru asta, dar o fac acum.
Va multumesc, stimata doamna Elisa.

Acum atentia mi-a fost atrasa de titlul articolului… „Despre pensie”.
L-am citit pana la capat, cu toate ca stiam ideea. Si tind sa cred ca este foarte adevarat acel calcul. Tare ma tem sa nu fie mai grav decat ne putem da noi seama din acel calcul.
Apoi am ajuns la comentarii…
Aici am gasit unul care m-a intristat, de la X. Pe urma l-am gait si pe al doilea.

1. Orice ati fi decis sa postati, nu v-as fi scris niciodata, un mesaj sau un comentariu, cu MAJUSCULE (despre care stim cu totii ce inseamna).
2. Nu v-as putea condamna sau certa niciodata, pentru ca va strigati durerea, nemaiputand suporta nedreptatea din jur. Pentru ca pana ieri-alaltaieri, mi-ati adus raze de lumina in suflet, prin lucrurile pe care le-ati scris si care mi-au fost de folos.
3. Asa cum m-ati ajutat, cu ideile si experientele dvs si asa cum ati facut-o si in cazul altora, la care le-ati trimis seminte, as fi incercat sa va intorc favoarea, in semn de respect si recunostiinta. Iar daca nu v-as putea ajuta in niciun fel, cu siguranta as putea incerca sa ma pun in locul dvs, as putea incerca sa va inteleg si v-as putea spune macar o vorba buna.
4. Nu in ultimul rand, suntem oameni si ar trebui sa incepem sa ne comportam ca atare, adica sa fim mai receptivi la problemele cu care se coonfrunta semenii nostri. Ar trebui sa ne pese.

Iar daca pana acum am fost prea subtil, X, cred ca ii datorezi niste scuze d-nei Elisa.

Si pentru ca de la primul contact, v-am simtit ca pe un om care pune suflet in ceea ce face, stimata d-na Elisa, va invit in coltisorul meu de Rai.
E un proiect la care visez de multi ani, iar acum, lucrez la el in fiecare zi. E doar la inceput.
Va solicit de pe acum ajutorul in privinta denumirii florilor. Sunt convins ca le veti identifica si imi veti spune si mie cum se numesc. Eu le-am facut poze, dar nu ma pricep la numele lor.
Mai am de pus o „duzina” de poze cu flori, doar ca trebuie sa le gasesc pe toate si sa le sortez.

Va multumesc, va doresc sanatate si va astept pe la mine:
http://fotosentimente.blogspot.com/

Multumesc domnule AC, mi-ati facut ziua mai frumoasa. Si daca as vrea sa am in fiecare zi momente din astea, as putea sa citesc comentariile voastre din arhiva. Ce mult inseamna o vorba buna spusa dupa o actiune, cred eu, meritorie!

Sa aveti placere!