Category Archives: Uncategorized

Vremuri grele, vremuri rele

Vremuri rele, vremuri grele

Ce e bine si ce e rău

*este bine sa dormi cu ulei de lavanda pe gulerul pijamalei ca sa nu ai insomnii

*este rau sa faca pipi cainele sau alt animal pe tufa de lavanda

*este bine sa ai in dormitor un ghiveci cu salvie pentru ca ea improspateaza si purifica atmosfera

*este rau sa tii feriga in dormitor ca-ti ia energia si te trezesti obosit

*este bine sa tii in dormitor un ghiveci cu rozmarin

*este rau sa tii begonia in casa ca este vampir energetic

*este bine sa tii un ghiveci cu cactus in fata televizorului caci preia radiatiile

*este bine sa ai in preajma muscate, sa stai printre ele macar 15 minute pe zi

*este bine sa arunci florile din vaza imediat ce se ofilesc; ele doneaza energie cat sunt proapete si sunt vampiri de energie cand se ofilesc

*violetele, daca le dai prea multa atentie, se strica

Este bine sa fii sanatos si este rau sa fii bolnav

DSCN0660 DSCN0652 DSCN0666

DSCN0599

Cu trei sute de ani in urmă

{Gottfried Wilhelm Freiherr von Leibniz (n. 1 iulie1646, Leipzig, d. 14 noiembrie1716, Hanovra) a fost un filozof şi matematiciangerman, unul din cei mai importanţi filozofi de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui de al XVIII-lea, unul din întemeietorii iluminismului german. În matematică, Leibniz a introdus termenul de „funcţie” (1694), pe care l-a folosit pentru a descrie o cantitate dependentă de o curbă. Alături de Newton, Leibniz este considerat fondatorul analizei matematice moderne.

Gottfried Wilhelm Leibniz a fost un prolific matematician, motiv pentru care numeroase concepte şi instituţii îi poartă numele:

 \int_a^b f(x)\,\mathrm dx=F(b) - F(a),

care este partea a doua a teoremei fundamentale a calculului integral;

Matematică

Leibniz elaborează în jurul anului 1675 bazele calculului diferenţial şi integral, de o mare însemnătate pentru dezvoltarea ulterioară a matematicii şi fizicii, independent de Isaac Newton, care enunţase deja principiile calculului infinitezimal într-o lucrare din 1666. Simbolurile matematice introduse de Leibniz în calculul diferenţial şi integral se folosesc şi astăzi. Perfecţionând realizările lui Blaise Pascal, Leibniz construieşte un calculator mecanic, capabil să efectueze înmulţiri, împărţiri şi extragerea rădăcinii pătrate. Dezvoltă forma modernă de numărare binară, utilizată astăzi în informatică şi pentru calculatoare. Leibniz a încercat să creeze un calcul logic, o logică bazată pe utilizarea simbolurilor, fiind un precursor al logicii matematice.

Fizică

În fizică, Leibniz a introdus noţiunea de „forţă vie” (mv2) ca măsură a mişcării (energia cinetică, cum o numim azi), diferită de cea de „cantitate de mişcare” (mv) (Impuls, cum îl numim azi), premergătoare noţiunii moderne de energie.

Filosofie

Sistemul filosofic al lui Leibniz pune la baza existenţei „monadele”, elemente spirituale indivizibile, independente unele de altele, înzestrate cu o forţă activă. În consecinţă, materia nu este decât manifestarea exterioară a monadelor. Fiecare monadă oglindeşte întregul univers; concordanţa dintre activitatea monadelor este asigurată de „armonia prestabilită”, creată de monada supremă, Dumnezeu. Pe baza acestei teze, Leibniz consideră, în spiritul unui optimism conformist, că lumea noastră, creată de Dumnezeu, este „cea mai bună dintre toate lumile posibile”. Această teză optimistă, de fapt o judecată sintetică a priori, a fost la vremea sa ridiculizată de Voltaire în romanul său „Candide” (1759), în care Leibniz este prefigurat de personajul „Doctor Pangloss”.

Leibniz este unul din precursorii dialecticii germane, el a susţinut ideea continuităţii şi evoluţiei naturii. În teoria cunoaşterii, Leibniz se situează pe poziţiile raţionalismului, pe care încearcă să-l îmbine cu elemente de empirism. Împărţind adevărurile în „raţionale” şi „faptice”, el consideră că primele, având un caracter necesar şi universal, nu pot proveni din experienţă; principiile lor se află în intelect în stare embrionară şi primesc de la simţuri doar un impuls pentru dezvoltarea lor. De aceea, la cunoscuta teză a sensualismului: „Nimic nu este în intelect care să nu fi fost mai înainte în simţuri”, Leibniz adaugă: „în afară de intelectul însuşi”. Astfel el completează cele trei principii ale logicii aristotelice cu principiul raţiunii suficiente, necesar pentru verificarea adevărurilor faptice obţinute pe calea inducţiei. Operele filosofice ale lui Leibniz au exercitat o influenţă deosebită asupra dezvoltării ulterioare a filosofiei germane, în special asupra lui Christian von Wolff şi Immanuel Kant. (Deşi Wolff afirmă că este un discipol al lui Leibniz, filozofia sa este complet străină de cea a lui Leibniz. Acest lucru este evidenţiat în lucrarea Legea Naţiunilor de Emmerich Vattel, filozof elveţian influenţat de Leibniz)[1] ; De altfel Leibniz, încercase în viaţa sa, să formeze o alianţă ecumenică între Asia confucianistă şi Europa creştină. El lucrând alături de misionarii jesuiţi, ce urmau misiunea ecumenică a fondatorului lor Mateo Ricci, în China. Leibniz afirma că „Nu putem noi sa spunem ca Li-ul chinezilor nu este substanţa suverană, pe care noi o venerăm sub numele de Dumnezeu?”,[2] după ce descoperise asemănarea între conceptul creştin „Agape” şi conceptul gânditorului neoconfucianist Chu Hsi, numit „Jen”. Chu Hsi aparţinea Şcolii confucianiste a Principiului (Care urma tradiţia lui Confucius şi Mencius, anume Legea naturală), oponentul acesteia fiind Şcoala Minţii (a pragmatismului) a lui Wang Yangming.} sursa: wikipedia

si asa mai departe….