Tag Archives: mancare

Dovleacul ondulat și roșu

DSCN8131 225x300 Dovleacul ondulat și roșu Nu poate trece iarna fara dovleac de placinta in casa si nu pentru haloinul respectiv ca nu ma pasioneaza. Ma pasioneaza , insa, sa-mi fac poftele culinare cu dovleac de placinta. Desi ii zicem noi “de placinta” el poate fi preparat in o mie de feluri. Eu am retete vechi cu dovleac, dar am si descoperit ce bun este dovleacul ca garnitura la friptura alaturi de conopida ori altceva, preparat in tigaie.

Dar cea mai faina mancare cu dovleac este “crumpi pe tava cu carnati si costita afumata”. Stiu, mancarea asta o facea mama prin ianuarie-februarie cand carnatii erau afumati si  nitelus uscati. Cand taiam si noi porc faceam si eu tot pe vremea aia, dar trebuia sa fie pe piata si dovleac, tot pe vremea aia. Acum, daca tot cumpar carnatul de la sergiana si mancarea merge si fara costita (ca ei ii trebuie mai mult timp sa se faca decat restului), mi-am facut pofta deja. Crumpi pe tava cu carnat si ludaie rasa inseamna cartofi la tava cu dovleac ras si carnat afumat. Cartofii rondele subtiri ca sa iasa crocanti si in loc de ulei mai bine untura. Se mananca cu muraturi de care avem, eu am avut de anul trecut.

DSCN8157 Dovleacul ondulat și roșu

 DSCN8150 Dovleacul ondulat și roșu  Vedeti ca exista si dovleci decolorati, cred ca sunt cu atat mai buni cu cat sunt mai aseamanatori la culoare cu morcovii, adica rosii. Si dulci trebuie sa fie.

Alte mancaruri cu dovleac sunt:

1. dovleac( feliat ca pepenele) copt in cuptor. Nu trebuie sa pui zahar deasupra ca-i destul de dulce.

2. strudel cu dovleac. Eu rad dovleacul pe razatoarea mica (am vazut ca unii il rad pe cea mare, nu-mi place asa ). Pe foaia de strudel unsa cu ulei presar gris apoi presar dovleacul stors in pumni de zeama lor, apoi presar zaharul si scortisoara, fac cateva spirale cu uleiul dintr-o lingura si rulez.

3. supa-crema de dovleac (se face la fel ca cea de dovlecel).

4. alte mancaruri cu dovleac astept sa-mi spuneti voi, ca mai am jumatate din el in frigider.

Dovlecel spaghetti

Din toate astea

DSCN5778 Dovlecel spaghetti  am  facut o  mancare

DSCN5794 Dovlecel spaghetti  Dovleceii mi  i-a adus sora mea cand a fost la  mine,  in 15 decembrie. Am  luat seminte si imi seman si eu,  sunt grozavi,  faci economie de  paste (aluat, adica).

Am facut asa: fiert jumatatile de dovlecei (taiati pe  lungime) cu partea taiata in jos intr-un vas de yena cu apa, la  cuptor.  Dupa ce s-au racit am scos cu furculita spaghetele.

Ceapa cu ardeiul  cu sunca si cu niste ciuperci le-am tras la  tigaie. In acelasi timp  am ras parmezan, am batut oul amestecat cu smantana,  cu parmezanul si cand s-a racit compozitia din tigaie si spaghetele am amestecat usor. Am ras deasupra parmezan si am dat la cuptor, vreo 25 minute la 200 C . Despre condimente nu mai stiu ce-am pus (a trecut ceva vreme de cand am gatit felul asta de mancare ),  banuiesc ca piper, nucsoara,  oregano. Sare nu, caci are parmezanul  destula.

Ce sa spun, de o  luna umblu prin piata dupa dovleac de  placinta, din ala portocaliu spre rosu si nu gasesc . Nu pentru placinta, caci eu il folosesc la felul doi, la  tigaie sau cuptor, ne place tare mult (evit cartofii, asa cum se  obisnuieste aici in zona:  zilnic mancare de cartofi ).

Reţetă

In timp ce faceam eu ghiveciul meu, asa cum il facea mama mea, din ceapa multa, ardei+ gogosar mult si rosii multe ma uitam la euforia la ALIVE AND COOKING. Am vazut o reteta pe care , daca nu o scriu imediat, o voi uita.

Tarina, asa ii spunea, dar google nu imi da la search decat Tarantino  :(

Deci, se facea asa: Se opareau dovlecei feliati pe lungime foarte fin, apoi morcovi, la  fel (cu cutitul acela de curatit cartofi ). Dupa ce-i oparea ( ii introduci in apa fiarta ,  amesteci o clipa  si ii scoti imediat)  ii scotea intr-un vas , separat si punea apa rece si gheta peste ei sa nu se inmoaie prea tare. La fel si prazul si ceapa verde, taiate julien, le oparea. Apoi facea un sos alb din unt, faina si lapte, parmezan ras,  destul de gros dar sa se  poata intinde si mai pregatea un borcan de ciuperci mici si  intregi.

Acum urmeaza montatul  mancarii intr-o tava/castron dreptunghiular, din yena sau altceva, unde mai intai a tapetat cu folie transparenta asa ca sa fie si pe deasupra,  de intors si peste folie s-a apucat sa tapeteze cu dovleceii fasii, una langa alta sau partial suprapuse, jumatate din cantitate, pe tot fundul si pe margini. Peste stratul de dovlecei a uns sos, subtire. Dupa care a pus un strat de morcovi , iar sos,  iar ceapa si praz, iar sos,  apoi ciuperci si printre ele ceapa si praz, sos si la urma dovlecelul, jumatatea ramasa. A intors folia peste foietajul asta si a tasat usor cu palmele,  dupa care la frigider 3 ore/de seara pana dimineata, mai bine.

Placinta asta din legume si sos se rastoarna pe tava,  dupa ce se desface folia si ramane ca un tiramisu ce se poate taia cu cutitul. Gustul nu stiu cum este insa nu stiu ce condimente a pus, nu am prins reteta scrisa, asa ca eu nu am vazut sa puna condimente, nici macar sare si piper.

Vreau s-o fac caci am dovlecel lung ce poate fi facut fasii late si subtiri. Doar praz nu am dar poate fi in piata.

UpDate: era si un strat de ardei copti scosi dintr-un borcan